Exercițiu de hernieutică (2): Samariteanul căzut

[Evanghelia după Luca 10:25-37]

Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis:

– „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?

Isus i-a zis:

– „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?”

El a răspuns:

– „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

„Bine ai răspuns”, i-a zis Isus, „fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică.”

Dar el, care voia să se îndreptăţească, a zis lui Isus:

– „Şi cine este aproapele meu?”

Isus a luat din nou cuvântul şi a zis:

– „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat şi l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot; şi, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături. Un levit trecea şi el prin locul acela; şi, când l-a văzut, a trecut înainte pe alături. Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el şi, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului şi i-a zis: „Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui îţi voi da înapoi la întoarcere.”

Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?”

„Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii.

– „Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Isus.

Textul nu mai șochează pe nimeni. Trăim la aproximativ 2 milenii distanță de originea lui și am „pierdut” multe din acccentele importante care ne ajută la înțelegerea lui. Am încercat (vezi aici) o tentativă de-a reda textul pe înțelesul nostru actual.

Pilda a fost dezbătută și analizată de erudiți din toate unghiurile posibile; sociologic, psihologic, teologic, etic, exegetic, cultural etc. Nu se vrea a aduce vreo noutate pe piață, ci doar mici reflecții de moment. Continuă lectura

Jürgen Moltmann – Teologia Libertății

Teologia epocii moderne va fi în mod necesar o teologie a libertății. Lumea modernă s-a născut din mișcările de eliberare și continuă să aibă parte de ele din plin. Multe din aceste mișcări au aderat la ateism din pricina faptului că Biserica și teologia au rămas înrădăcinate prea mult timp în tradiționalul principiu al autorității. Dacă teologia creștină vrea să învingă ateismul modern trebuie să depășească acest obstacol și să demonstreze că Dumnezeul biblic al poporului Exodului și al învierii lui Cristos nu împiedică libertatea omului ci, dimpotrivă, o fundamentează, o conservă și o apără. Un creștinism care va fi simțit ca fundamentat în aceste tradiții biblice ale libertății se va transforma în religia libertății (Hegel).

Iată care sunt cele mai importante libertăți care trebuie recunoscute și motivate de teologia creștină:  Continuă lectura

De ce este ignorat mesajul Evangheliei?

După cum s-a exprimat odată cu multă eleganță Cardinalul Suhard: „A fi martor nu înseamnă a te angaja în propagandă, nici măcar în agitarea oamenilor, ci a fi un mister viu. Înseamnă a trăi în așa fel încât viața ta să nu poată fi explicată dacă Dumnezeu nu există.”

Aceasta este provocarea cu care se confruntă acum biserica americană contemporană și pe care o ratăm într-un mod lamentabil. Bănuiesc că prea mulți dintre noi suntem departe de a fi niște mistere vii. Suspectez, de exemplu, că vecinilor mei nu le este deloc greu să îmi explice viața în afara unei concepții despre Dumnezeu, oricare ar fi ea. Acelora preocupați cu întrebarea: „Cum poate biserica să facă adevărul creștin convingător într-o cultură pluralistă ce îmbrățișează relativismul?”, le sugerez, ca punct de pornire, ca biserica să-și facă singură inventarul și să analizeze miliardele de căi în care ea însăși a devenit un obstacol în calea proclamării Evangheliei.

Unul din pasajele favorite ale apologeților creștin contemporani este 1 Petru 3:15, care îi îndeamnă pe creștini: „Fiți întotdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi.” Spre lauda lor, evanghelicii, probabil mai mult ca toți ceilalți, sunt pregătiți să dea răspunsuri; problema este însă că nimeni nu întreabă. Dacă credem că nu este suficient să răspundem la întrebări pe care nu ni le pune nimeni, consider că sarcina apologetică cea mai stringentă a bisericii de astăzi este să trăim în lume în așa fel încât să determinăm lumea să ne ceară socoteală de nădejdea pe care o avem. Până când se va întâmpla lucrul acesta, mă tem că toate teoriile despre apologetică din lume sunt zadarnice și că adevărul pe care spunem că îl mărturisim va fi recepționat ca ceva fals.

Cred că numai atunci când Biserica va începe să-și trăiască propria mărturie înaintea lumii și să întrupeze caracterul lui Dumnezeu manifestat în Isus Cristos, numai atunci când vecinii noștri vor vedea Duhul lucrând în viața noastră corporativă și când aceștia vor începe să ne întrebe despre speranța pe care o avem – abia atunci va avea biserica ceva de spus. Ce anume va fi necesar să spunem, aceasta nu ne va putea fi probabil cunoscut dinainte.

Aș dori să închei așa cum am început, cu un citat din Wittgenstein. Deși mă îndoiesc că atunci când a scris avertismentul ce urmează s-a gândit la apologetica creștină, găsesc că merită totuși să ținem seama de el: „Adevărul poate fi rostit numai de cineva care locuiește deja în el; nu de către cineva care locuiește încă în falsitate și accede la adevăr, doar cu prilejul rostirii lui.”

[Philip D. Kenson]

apolo-1

 

Alături de Florin Ianovici?

Binecunoscutul păstor Florin Ianovici și-a anunțat retragerea din cadrul Cultului Penticostal (vezi aici). Ce l-a determinat să recurgă la un asemenea gest?

  1. Sufletul lui este rănit și dezamăgit. Deși a fost cercetat, judecat și reabilitat de conducerea Cultului Penticostal, el nu este satisfăcut de modul de operare a instituției în cauză; credincioșii bisericii Betel din București nu au fost vizitați, nu au fost informați și nu au fost lămuriți de demersurile conducerii Cultului Penticostal din România inițiate în dreptul păstorului Florin Ianovici. Dacă decizia disciplinării a fost publicată la scurtă vreme după ședința în cauză (2 zile mai târziu) pe site-ul Cultului Penticostal, cea a reabilitării a întârziat să-și facă apariția.
  2. Absența unui dialog oficial cu membrii bisericii Betel, București. Era firească organizarea unei Adunări Generale în care să fie lămurite câteva aspecte ce țin de bunul mers al bisericii locale; ce s-a întâmplat? au existat dovezi? de ce s-a emis acea avertizare scrisă? Cine va conduce biserica locală în continuare? șamd. Un alt aspect interesant este numirea pastorului coordonator direct de către conducerea Cultului Penticostal sărindu-se peste voia/dorința/părerea Adunării Generale a bisericii locale. Pentru cei care vor să citească Statutul de organizare și funcționare a Cultului Penticostal click aici.
  3. Interdicția de a întreprinde acțiuni evanghelistice în afara bisericii locale. Această măsură împiedică desfășurarea misiunii Renovatio sau a altor campanii de evanghelizare din România sau străinătate. Limitarea lui la spațiul bisericii locale vine în contradicție cu Marea Trimitere din Matei 28:18-20.  comunicat 1
  4. Conducerea Cultului Penticostal lucrează cu 2 măsuri. Comunicatul de mai sus a fost citit și în biserica Betel din București cu excepția punctului în care este menționată interdicția de  a colecta fonduri, fie pentru fundația Viață și Lumină, fie pentru alte scopuri. De ce biserica nu a trebuit să audă despre asta? De ce s-a omis un detaliu atât de important?
  5. Soarta celor peste 500 de suflete care se află în grija fundației Viață și LuminăObligat la a rămâne între pereții bisericii Betel, Florin Ianovici nu va putea face rost de banii necesari pentru întreținerea celor peste 500 de oameni de care se ocupă fundația lui în prezent. Cine se va ocupa de ei? De unde vor veni banii? Cei de la conducerea Cultului nu țin cont de aceste aspecte?

Continuă lectura

Un arheolog, Papa de la Roma și Paul Tillich…

One day the Pope received a phone call from an archaeologist in Palestine.

„Holy Father,” the voice said, „I don’t quite know how to tell you this, but we have discovered what prove beyond doubt to be the very bones of Jesus!”

Hanging up, the Pope convened his closest advisors. Explaining the situation, he asked the stunned clerics for suggestions.

One stammered,

„Holy Father, I believe there is a theologian in America who might be able to help us. His name is Paul Tillich.”

Wasting no time, the Pope called Tillich’s office in New York.

„Herr Tillich, I’m afraid we have quite a problem here, and we hope perhaps you can advise us. Archaeologists in the Holy Land have discovered the bones of our Lord Jesus!”

Silent seconds passed, followed by Tillich’s heavy German accent:

„Ach… he lived?”

[Conversația redată este una fictivă. Avem de a face cu o glumă. A se trata ca atare.]

tillich

Cele 10 Porunci pentru teologi

Vă prezint lista celor 10 porunci adaptată pentru cei pasionați de teologie. David Guretzki este un profesor cu o abordare similară; de la dânsul am preluat poruncile, iar „explicațiile” sunt personale și nițel inspirate din ale lui.

Decalogul teologilor se prezintă astfel:

  1. Să nu ai alți dumnezei în afară de Dumnezeu. Banal, nu? Ca teolog te îndeletnicești cu o grămadă de sub-discipline precum omiletica, greaca, ebraica, exegeza, administrație, hermeneutica, leadership. Acestea cer timp, dedicare, pasiune, entuziasm, responsabilitate. Fii atent în studiul tău. Acestea sunt niște instrumente care te ghidează spre Dumnezeu și te ajută să-L faci de cunoscut altora.
  2. Nu-ți crea un idol dintr-o idee/doctrină/sistem teologic/teolog. E adevărat că fiecare avem anumite afinități, autori preferați, doctrine mai aproape de sufletul nostru, teologi pe care îi considerăm mai brilianți ca alții. Este natural să le dedicăm mai mult timp lor decât altor domenii sau teologi. Dar nu-l transforma pe Jean Calvin, Karl Barth sau N. T. Wright în autoritatea finală. Sunt failibili. Un sfat esențial pentru a evita idolatrizarea unui sistem/idei/doctrine sau a unui teolog …. este să citești și partea „adversă”. Vei vedea corectări binevenite la anumite derapaje sesizate la teologul nostru de suflet.
  3. Nu lua în deșert numele altor sub-discipline! Eu iubesc mai mult disciplinele ce au de a face cu studiul Vechiului Testament decât cele care au de a face cu pastorala. De exemplu. Alții iubesc mai mult limbile clasice și patristica. Alții sunt atrași de pastorală, leadership, administrație. Până aici bine. Dar să nu luăm „în deșert” sub-disciplinele care nu intră în sfera preferințelor noastre. După cum fiecare mădular își are rolul în trupul lui Cristos, tot așa, fiecare disciplină și sub-disciplină își are valoarea ei în demersul studiului teologic.
  4. Adu-ți aminte să-ți odihnești „gândirea teologică critică” în timp ce te închini lui Dumnezeu. Aici întâlnim un pericol evident! Ajungi la slujba din cadrul comunității de credință și începi să analizezi îndemnul fraților, cântarea și mai ales predica rostită; notezi mental fiecare eroare exegetică, ratare hermeneutică sau erori gramaticale. Datorită deprinderilor formate ești ispitit să ratezi esența întâlnirii; închinare și părtășie. Suntem acolo să fim folosiți de Dumnezeu pentru a ne zidi și a ne încuraja în viața de credință. Este bine să fim atenți la posibile derapaje grave…dar să nu facem din asta obiectul prezenței noastre în cadrul slujbelor săptămânale.
  5. Adu-ți aminte de Părinții Bisericii și onorează-i! N-am zis să te închini! Dar merită să ne aplecăm ființa și să-i studiem. Să ne bucurăm de frământările și de realizările lor teologice. Au trăit mai aproape de Cristos. Au avut zbateri și provocări uimitoare. Merită respectul și atenția noastră. Și putem trece dincolo de clasicii Părinți ai Bisericii; teologi clasici, oameni care au muncit și au trudit pentru a reda cât mai clar adevărul esențial al creștinismului.
  6. Să nu-ți ucizi (verbal, retoric, intelectual) oponentul de idei. Da da … cine nu cunoaște ispita aceasta? Datorită diversității de abordări a textului sau a situațiilor eclesiale nu se poate să nu ne trezim cu scântei. Apoi foc. Apoi răni. Să fim înțelepți și să căutăm dialogul constructiv, critica onestă și îndreptarea prin blândețe. Vorba lui Pavel, unde nu suntem pe aceeași frecvență, să ne lumineze Cel de sus. Unde suntem, să ne bucurăm împreună. Și să ne închinăm împreună. Nu să excludem!
  7. Să nu preacurvești cu duhul veacului! Să-l ascultăm pe Pavel: „dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor…” [1 Timotei 4:1]. Ai grijă cu cine te culci noaptea … în mintea ta! 🙂 există tot felul de curente și teologii care mai de care atrăgătoare, sofisticate în estetică dar eronate din punct de vedere logic, istoric, empiric etc. Păzește-te de astfel de ispite și păstrează credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeuna!
  8. Să nu furi ideile …. și timpul altora! Plagiatul e păcat. Furtul e păcat. Ce-a făcut Ponta e impardonabil. Deci, să nu furăm ideile altora și să ni le însușim. Să respectăm munca altora și să le oferim creditul și respectul cuvenit. Dar mai grav de atât, să avem grijă la timpul celor dragi nouă. Studiul teologiei este unul vast și cere enorm de mult timp. Uite așa păcătuim … furând timpul care trebuia dedicat celor dragi, familiei, disciplinelor spirituale etc.
  9. Să nu prezinți strâmb poziția teologică a adversarului! Este necesară o doză de curaj atunci când avem o dezbatere cu un oponent; să-i prezentăm poziția cu fidelitate. Cui nu-i plac scurtăturile? Prezentăm eronat o anumită doctrină/idee/sistem teologic și îl executăm cu ușurință. Există apoi riscul de-a răspunde la foc cu foc; dacă cineva ne-a prezentat poziția noastră într-un mod distorsionat, nu de puține ori recurgem exact la aceeași armă pentru a ne răzbuna. Deci, să spunem adevărul și numai adevărul.
  10. Să nu poftești biblioteca aproapelui! Cui nu îi s-a întâmplat? Să vezi un coleg sau un profesor cu o bibliotecă superbă și să râvnești la ea? Sau să intri într-o cursă neafirmată pentru a-l depăși. Ați auzit comentarii de genu: am mai multe comentarii ca tine … sau … eu am ultima colecție de la ….. sau … am câteva bucăți de la editura cutare etc? Sau admirăm câte articole sau cărți a publicat colegul. Ne ofticăm. Ne considerăm și noi capabili. Și intrăm într-o competiție….fără cunună strălucitoare.

Să ne ajute Dumnezeu să ne păzim mintea și spiritul de orice poate dăuna sănătății duhovnicești!

Decalogue_parchment_by_Jekuthiel_Sofer_1768

Joaca de-a biserica (1): m-a făcut mama… șef de stat

Prea bun! Prea nă(z)dăban! 🙂

Pasarea Phoenix Remixed & co

Nu știu ce o fi discutat Adam cu Dumnezeu. Nici dacă l-a văzut, că mai încolo se spune că nu poți să-l vezi și să trăiești. Probabil că a discutat mai mult cu Eva. Care a discutat cu șarpele. Nici nu știm în ce limbă au discutat. Dar în fond nici nu contează. Cert este că atunci cînd a fost creat Adam a fost întronat și întronizat ca lidero maximo. Era șef de stat, de planetă și capul religiei locale și planetare. Dictatorul numero uno. Bănuiesc că Eva se ocupa cu gătitul. Mai ales al ei. I-ar fi stat bine în piele de șarpe, dar pînă să-și dea seama de oportunitate, șarpele, tuști, a tulit-o cu sentința la spinare. Ronțăitul fructului din pomul aflat sub protecția legii – aici vedem ideea creării primului parc ocrotit de lege din lume – le-a deschis noi orizonturi și le-a închis (unii zic că…

Vezi articol original 892 de cuvinte mai mult