The Naming Of Cats – T. S. Eliot

The Naming of Cats is a difficult matter,
It isn’t just one of your holiday games;
You may think at first I’m as mad as a hatter
When I tell you, a cat must have THREE DIFFERENT NAMES.
First of all, there’s the name that the family use daily,
Such as Peter, Augustus, Alonzo or James,
Such as Victor or Jonathan, George or Bill Bailey—
All of them sensible everyday names.
There are fancier names if you think they sound sweeter,
Some for the gentlemen, some for the dames:
Such as Plato, Admetus, Electra, Demeter—
But all of them sensible everyday names.
But I tell you, a cat needs a name that’s particular,
A name that’s peculiar, and more dignified,
Else how can he keep up his tail perpendicular,
Or spread out his whiskers, or cherish his pride?
Of names of this kind, I can give you a quorum,
Such as Munkustrap, Quaxo, or Coricopat,
Such as Bombalurina, or else Jellylorum-
Names that never belong to more than one cat.
But above and beyond there’s still one name left over,
And that is the name that you never will guess;
The name that no human research can discover—
But THE CAT HIMSELF KNOWS, and will never confess.
When you notice a cat in profound meditation,
The reason, I tell you, is always the same:
His mind is engaged in a rapt contemplation
Of the thought, of the thought, of the thought of his name:
His ineffable effable
Effanineffable
Deep and inscrutable singular Name.

[T. S. Eliot, The Collected Poems and Plays 1909–1950 (New York: Harcourt, Brace, 1952)]

pisica

Anunțuri

Sfîntul Maxim Mărturisitorul – 17 capete gnostice

Parcurg cele 200 de capete gnostice ale sfîntului Maxim Mărturisitorul și am ajuns la jumătate din ele; pentru că sunt fabuloase, am selectat 17 din primele 100 pentru a le posta aici.  În paranteză am trecut numărul lor de ordine din lucrarea originală. Sper să vă atragă spre lectura sfîntului Maxim Mărturisitorul.

17 capete gnostice (teologice) din întîia sută:

Dumnezeu este unul, fără de început, necuprins, avînd toată puterea de-a exista. El exclude pe «cînd» şi «cum», întrucît e cu totul inaccesibil şi nu poate fi cuprins de nici una dintre făpturi, prin vreo descoperire fiinţială a Sa. (1)

Începutul (principiul), mijlocul şi sfîrşitul existenţelor este Dumnezeu ca Cel ce le face, dar nu celelalte, prin cîte le numim. Este început, ca Făcător; mijloc, ca Proniator, şi sfîrşit ca Cel ce le circumscrie. Căci „din El, zice, şi prin El şi spre El sunt toate”. (10)

Cel ce şi-a luminat mintea cu înţelesurile dumnezeieşti şi şi-a obişnuit raţiunea să-L laude pe Făcător neîncetat prin cîntări dumnezeieşti, iar simţirea şi-a sfinţit-o prin imagini curate, acela adaugă la bunătatea naturală a „chipului” bunătatea voită a „asemănării” cu Dumnezeu. (13)

Cel ce crede se teme; cel ce se teme se smereşte; cel ce se smereşte se îmblînzeşte, dobîndind deprinderea de a-şi linişti mişcările cele potrivnice firii ale iuţimii şi poftei; cel blînd păzeşte poruncile; iar cel ce păzeşte poruncile se curăţeşte; cel ce s-a curăţit, se luminează; iar cel ce s-a luminat se învredniceşte să se sălăşluiască în cămara tainelor cu Mirele-Cuvîntul. (16)

Cel ce doreşte cunoştinţa pentru a se făli cu ea şi nu o dobîndeşte, să nu pizmuiască pe aproapele, nici să se întristeze, ci să-şi facă pregătirea în vecinătatea ei, precum s-a rînduit; adică să se ostenească întîi cu faptele în trup, spre a pregăti sufletul pentru cunoştinţă. (20)

Înţeleptul, fie că învaţă pe alţii, fie că primeşte învăţătură, vrea să înveţe pe alţii şi să înveţe el însuşi numai cele de folos. Dar cel înţelept numai la părere, şi cînd întreabă şi cînd e întrebat scoate înainte numai lucrurile curioase. (28)

Sufletul nu se poate întinde niciodată după cunoştinţa lui Dumnezeu, dacă nu se va atinge Dumnezeu de el, făcînd pogorămînt, şi nu îl va ridica spre Sine. Căci nu poate străbate mintea omenească atîta cale, încît să ajungă la perceperea vreunei iluminări dumnezeieşti, dacă nu o atrage însuşi Dumnezeu (cît e cu putinţă minţii omeneşti să fie atrasă). Şi nu o luminează cu razele dumnezeieşti. (31)

Tăierea împrejur este lepădarea afecţiunii pătimaşe a sufletului pentru cele ce se nasc şi pier. (40)

Secerişul sufletului raţional este culegerea şi cunoaşterea pricepută a raţiunilor mai duhovniceşti, fie ale virtuţii, fie ale naturii. (42)

Tăierea împrejur a inimii în duh este înlăturarea totală a lucrărilor naturale ale simţirii şi minţii, îndreptate spre cele sensibile şi inteligibile, preface în întregime sufletul şi trupul în ceea ce este mai dumnezeiesc. (46)

Iar datoria bunei lucrări, lăudată de Dumnezeu, şi-o împlineşte cel ce se osteneşte cu trupul să pregătească sufletului podoaba bogată şi felurită a virtuţilor. (58)

Mormîntul Domnului este sau lumea aceasta, sau inima fiecăruia dintre credincioşi; giulgiurile sunt raţiunile lucrurilor, împreună cu modalităţile virtuţilor: iar ştergarul cunoştinţa simplă şi nefelurită a celor inteligibile, împreună cu teologia, cîtă ne este cu putinţă. Prin aceasta ni se face cunoscut mai întîi Cuvîntul, căci fără de acesta înţelegerea Lui cea mai presus de aceasta, ne rămîne necuprinsă. (61)

Bine este a nu îngădui minţii să zăbovească în cele trupeşti şi în patimi. Căci «nu culeg, nici din ciulini smochine», adică din patimi virtuţi, «nici din scaieţi struguri», adică din trup cunoştiinţa care dă bucuria. (73)

Nu ajunge sufletului pentru dobîndirea bucuriei duhovniceşti să-şi supună patimile, dacă nu dobîndeşte virtuţile prin împlinirea poruncilor. «Nu vă bucuraţi că vi se supun dracii», adică lucrările patimilor, «ci că numele voastre au fost scrise în cer», fiind trecute la locul nepătimirii de harul înfierii, dobîndit prin porunci. (77)

Cei ce se ocupă fără pată cu filosofia cea după Dumnezeu află cel mai mare cîştig din ştiinţa ei: să nu-şi mai schimbe aplecarea voii deodată cu lucrurile, ci cu tărie statornică să şi-o potrivească fără şovăire după raţiunile virtuţii. (86)

Legea este umbra Evangheliei; iar Evanghelia este icoana bunurilor viitoare. Cea dintîi opreşte săvîrşirea celor rele; cea de a doua porunceşte faptele cele bune. (90)

Cel ce împlineşte legea prin viaţă şi purtare pune capăt numai urmărilor păcatului, jertfind lui Dumnezeu lucrarea patimilor neraţionale, şi se mulţumeşte cu atîta pentru mîntuire, din pricina prunciei lui duhovniceşti. (94)


Cele 200 de capete gnostice sau teologice ale sfîntului Maxim Mărturisitorul pot fi citite în următoarele lucrări:

Sfîntul Maxim Mărturisitorul – Capete gnostice, editura Herald, 2008 (https://www.edituraherald.ro/carti/capete-gnostice-293-detail#.WmhYH66WbRY)

Filocalia sau culegere din scrierile sfinților părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvîrși – vol II. (http://www.parohiastavanger.no/biblioteca-duhovniceasca/Filocalia/Filocalia-02.pdf)

 

maxim

sursă: http://www.pravoslavie.ru/90255.html

 

 

Oscar și Tanti Roz (2): Dragă Dumnezeu…

Dragă Dumnezeu,

Pe mine mă cheamă Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, cîinelui şi casei (cred că s-au prăjit chiar şi peştişorii roşii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ţi-o trimit, fiindcă pînă acum n-am avut timp din pricina şcolii.

Să ştii de la început că mie nu-mi place să scriu, o fac numai cînd sunt silit. Scrisul nu-i decît zîmbăreală, ploconeală, împopoţoneală etc. Minciună frumoasă. Ceva pentru oameni mari, adică.

Dovada? Uită-te numai la începutul scrisorii mele: „Pe mine mă cheamă Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, cîinelui şi casei (cred că s-au prăjit chiar şi peştişorii roşii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ţi-o trimit fiindcă pînă acum n-am avut timp din cauza şcolii“, cînd aş fi putut la fel de bine să spun: „Mi se zice Cap de Ou, am zece ani, dar arăt ca unul de şapte, trăiesc la spital pentru că am cancer şi dacă n-am vorbit niciodată cu tine este fiindcă nici măcar nu cred că exişti“.

Dar dacă ţi-aş fi scris aşa, nu numai că dădea nasol, dar nici n-ai fi catadixit să te mai ocupi de mine. Or, vezi tu, tare-aş avea nevoie să te ocupi. Ba chiar aş zice că mi-ar prinde al naibii de bine dacă ţi-ai găsi timp să-mi faci şi mie vreo două, trei servicii.
Uite, să-ţi explic.

Spitalul e un loc grozav de simpatic unde sunt o mulţime de oameni mari întotdeauna plini de voie bună şi care vorbesc în gura mare, cu mormane de jucării şi multe tanti roz [asistente] care nu aşteaptă decît să se joace cu copiii, şi unde prieteni ca Bacon, Einstein sau Pop Corn îţi sunt în orice clipă la îndemînă. Ce mai, spitalul e nemaipomenit cu condiţia să fii un bolnav care le face plăcere celor din jur.
Or, eu nu le mai fac plăcere.


În această primă scrisoare am încercat, dragă Dumnezeu, să-ţi descriu un pic viaţa mea aici, la spital, unde toţi mă privesc ca pe un obstacol în calea dezvoltării medicinei, şi aş vrea de asemenea să te întreb dacă am să mă vindec sau nu. N-ai decît să tai varianta inutilă.

Te pup. Pe mîine,
Oscar

P.S. Nu-ţi ştiu adresa, ce fac?

oscar

Secularization: a very short definition

By secularization, we mean the process by which sectors of society and culture are removed from the domination of religious institutions and symbols.
 
When we speak of society and institutions in modern Western history, of course, secularization manifests itself in the evacuation by the Christian churches of areas previously under their control or influence—as in the separation of church and state, or in the expropriation of church lands, or in the emancipation of education from ecclesiastical authority.
 
When we speak of culture and symbols, however, we imply that secularization is more than a social-structural process. It affects the totality of cultural life and of ideation and may be observed in the decline of religious contents in the arts, in philosophy, in literature and, most important of all, in the rise of science as an autonomous, thoroughly secular perspective on the world.
 
Moreover, it is implied here that the process of secularization has a subjective side as well. As there is a secularization of society and culture, so is there a secularization of consciousness.
 
Put simply, this means that the modern West has produced an increasing number of individuals who look upon the world and their own lives without the benefit of religious interpretations.
 
– Peter L. Berger, The Sacred Canopy: Elements of a Sociological Theory of Religion
canopy

Oscar și Tanti Roz (1) – Viața e un dar buclucaș

Dragă Dumnezeu,

Am azi o sută de ani.
Ca Tanti Roz.

Dorm cam mult, dar mă simt bine. Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezînd că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfîrşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi.

La cei o sută de ani ai mei pot spune că ştiu despre ce vorbesc. Cu cît îmbătrîneşti mai mult, cu atâta se cade să ai bunul gust de a aprecia viaţa. Trebuie să devii rafinat, artist. La douăzeci de ani, orice cretin ştie să se bucure de viaţă, dar la o sută, cînd nici măcar să te mişti nu mai eşti în stare, trebuie să ştii să-ţi pui inteligenţa la lucru.

Nu-mi dau seama dacă am reuşit să-i conving pe deplin. Fă-le tu o vizită. Du tu pînă la capăt ce-am început. Eu mă simt niţel cam obosit.

Te pup.

Pe mâine,
Oscar

  • Eric-Emmanuel Schmitt, Oscar și Tanti Roz

oscar

Carl Becker – The Heavenly City of the Eighteenth Century Philosophers (1932)

We are accustomed to think of the eighteenth century as essentially modern in its temper. Certainly, the Philosophes themselves made a great point of having renounced the superstition and hocus-pocus of medieval Christian thought, and we have usually been willing to take them at their word. Surely, we say, the eighteenth century was preeminently the age of reason, surely the Philosophes were a skeptical lot, atheists in effect if not by profession, addicted to science and the scientific method, always out to crush the infamous, valiant defenders of liberty, equality, fraternity, freedom of speech, and what you will. All very true. And yet I think the Philosophes were nearer the Middle Ages, less emancipated from the preconceptions of medieval Christian thought than they quite realized or we have commonly supposed. If we have done them more (or is it less?) than justice in giving them a good modern character, the reason is that they speak a familiar language. We read Voltaire more readily than Dante and follow an argument by Hume more easily than one by Thomas Aquinas. But I think our àppreciation is on the surface more than of the fundamentals of their thought. We agree with them more readily when they are witty and cynical than when they are wholly serious. Their negations rather than their affirmations enable us to treat them as kindred spirits. Continuă lectura

Elias Canetti – Însușirile maselor

Este potrivit ca înainte de a întreprinde o împărţire a maselor să sintetizăm pe scurt principalele lor trăsături. Trebuie relevate următoarele patru:

1) Masele vor ca numărul lor să crească mereu. Această creştere nu are limite naturale. Acolo unde astfel de limite sunt create artificial, adică în toate instituţiile care sunt folosite pentru conservarea tipului de mase închise, o explozie a lor este întotdeauna posibilă şi, din cînd în cînd, chiar are loc. Sisteme prin care creşterea maselor să fie împiedicată o dată pentru totdeauna şi care să fie absolut sigure nu există.

2) In interiorul maselor există egalitate. Ea este absolută, indiscutabilă şi nu este niciodată problematizată de masele înseşi. Importanţa ei este atît de fundamentală, încît condiţia de a fi a maselor ar putea fi definită exact ca o stare de egalitate absolută. Un cap este un cap, un braţ este un braţ, despre deosebiri între ele nu poate fi vorba. De dragul acestei egalităţi se formează masele. Tot ce le-ar putea distrage de la această idee este trecut cu vederea. Toate revendicările justiţiare, toate teoriile despre egalitate îşi extrag în ultimă instanţă energia din această trăire a realităţii, pe care oricine în felul său o cunoaşte din experienţa maselor.

3) Maselor le place densitatea. Desimea lor nu poate fi niciodată prea mare. Nimic să nu le stea împotrivă, nimic să nu le despartă, pe cît posibil să nu fie decît pe deplin ele însele. Simţul celei mai accentuate desimi îl au în clipa refulării. Va fi cîndva posibil să se definească şi să se evalueze mai îndeaproape această desime.

4) Masele au nevoie de o direcţie. Ele se mişcă îndreptîndu-se către ceva. Direcţia, comună tuturor apartenenţilor, întăreşte sentimentul egalităţii. Un ţel ce se află dincolo de individ şi coincide cu preocupările tuturor izgoneşte ţelurile particulare, diferite, care ar însemna moartea maselor. Pentru stabilitatea lor, o direcţionare este indispensabilă. Teama de destrămare, mereu vie în conştiinţa lor, face posibilă conducerea lor spre anumite scopuri. Masele subzistă atîta vreme cît au un ţel încă neatins. Totuşi mai există în mase încă o obscură tendinţă spre mişcare ce duce la alcătuiri noi şi superioare. Adesea este imposibil să se prezică natura unor astfel de alcătuiri.

[Elias Canetti – Masele și puterea]

masele