Războiul nu poartă chip de femeie (1)

„Dimineața, bandiții de nemți ne-au ars  satul… Am scăpat numai cei care am fugit în pădure. Am fugit fără nimic, cu mâinile goale, nici măcar pâine n-am luat cu noi. Nici ouă, nici slănină.

Noaptea, țața Nastia, vecina noastră, își bătea fetița fiindcă plângea tot timpul. Țața Nastia venise cu toți cei cinci copii ai ei. Iulecika, prietena mea, era cea mai slabă. Tot timpul bolea… Și mai avea patru băieți, toți mici, care cereau și ei de mâncare.

Și țața Nastia și-a ieșit din minți:

– Aaaaah! Ooooof!

Iar într-o noapte am auzit… cum o ruga Iulecika:

– Mămico, nu mă îneca! Nu mai fac… N-o să-ți mai cer mâncărică. Nu-ți mai cer…

Dimineață n-a mai văzut-o nimeni pe Iulecika…

Țața Nastia…

Când ne-am întors, n-am mai găsit decât tăciuni… Arsese satul. În scurt timp, țața Nastia s-a spânzurat de un măr carbonizat din livada ei.

Atârna jos de tot. Copiii stăteau lângă ea și-i cereau de mâncare…”

[Svetlana Aleksievici – Războiul nu are chip de femeie]

WAR & CONFLICT BOOK
ERA:  WORLD WAR II/WAR IN THE WEST/THE LOW COUNTRIES

Când Dumnezeu îmi scapă printre degete (3): Agentul

Și iată cum ajungem la finalul mini-trilogiei noastre. În prima parte am creionat trăirea mea cu Dumnezeu în Eden sau țară (vezi aici), unde totul era clar, delimitat, așezat și doar era necesară dedicarea și activismul meu comunitar. Dar cresc. Și mai vezi una, alta. Vrute și nevrute. Îți pui întrebări. Multe. Dacă nu acum, atunci când? În cea de a doua parte (vezi aici) am văzut fisura – exilul. Trădat de Dumnezeu, evadarea Lui din paradigma mea și incapacitatea mea de a îmi construi o nouă perspectivă care să-L înghesuie pe Dumnezeul cerurilor și al pământului.

În perioada 2012-2017 mi s-a lărgit orizontul. Sau mi s-a deschis mintea. Depinde cât de mult. Unii ar spune că e prea mult. Cu cât citeam mai mult lucrări serioase…cu atât îmi dădeam seama că existența cutiilor, a confesiunilor și structurilor comunitare de tip ghetto ne făceau mai mult rău decât bine. Ortodocșii nu erau oameni condamnați la iad. Catolicii nici atât. Exclusivismul Evangheliei a fost transferat la nivel confesional: prin Isus poți ajunge la mântuire, doar prin El. Și pe El îl găsești la noi, la cei care păstrăm credința cât mai pură. Noi nu avem tradiții, nu pupăm oase de morți și nu facem rugăciuni la sfinți… Continue reading “Când Dumnezeu îmi scapă printre degete (3): Agentul”

Cristos, Scriptura și oile

Ieri seară, scântei din nou. Nu că nu ar fi la ordinea zilei. Totul a pornit de la caricatura de mai jos, fotografie postată de Ionuț Popșea. Status-ul era: „Uuppsss!” Câteva minute mai târziu apare replica lui Andrei Croitoru … și de acolo rock’n’roll…

hmhmhm

Să citim și postarea lui Andrei:

„Da, există pericolul să idolatrizezi textul Scripturii per se – adică să ai un simplu interes dogmatic, intelectual pentru Scriptură care să nu ducă la o întâlnire reală cu Dumnezeu și nici la o viață transformată. Și mulți fac asta găsindu-și neprihănirea de sine în acest lucru.

De asemenea, este adevărat că Dumnezeu ne călăuzește în cursul vieții, prin toate cele, și nu ne lasă singuri. În Scriptură avem principii dar nu aplicații precise la fiecare situație. Duhul Sfânt lucrează așadar în viețile noastre.

Totuși, a spune că auzim vocea lui Hristos separat sau în afara Biblie este, părerea mea, complet eronat. Implicațiile pot fi multiple: oricine poate pretinde că L-a auzit pe Hristos. De unde știm dacă L-a auzit sau nu? Din Scriptură. Dacă nu din Scriptură atunci de unde? Este cineva cu autoritate supremă astăzi care să ne poată judeca toate experiențele așa încât să ne spună care este autentică și care nu?

Duhul adevărului nu ne călăuzește aparte de adevăr. El a hotărât deja să ne lase adevărul scris și să ne călăuzească în ceea ce este deja revelat ca fiind voia Sa.

Dacă nu ai Scriptura ca autoritate, și dacă Duhul Sfânt nu te călăuzește prin ea, atunci îți poate vorbi Satana și tu să crezi că este Hristos. Și mă gândesc că și diavolul s-ar simți foarte bine să-L confuzi cu Hristos. Ah, stai că în Scriptură Hristosul adevărat ne-a avertizat că vor veni hristoși mincinoși cu pretenții și povești și MULȚI vor merge după ei. Cum îi deosebim de Hristosul adevărat?

Ca să spunem totuși toată povestea trebuie să amintim că această imagine șade bine pentru cei care în ultimă instanță au un anumit dispreț pentru anumite porțiuni din Scriptură care nu se potrivesc cu Dumnezeu și Hristosul pe care ni-L dorim, Îl putem accepta și I ne putem închina. În cazul acesta, cei care sunt ferm convinși de infailibilitatea Scripturii sunt considerate niște oi proaste cu căștile pe urechi. Or fi oile proaste, de aceea au nevoie de Păstor, iar Păstorul nu le cârmuiește aparte de Adevăr.

Bine că nu-s capre sau lupi.”

Mesajul fotografiei este o ironie superbă a celor conectați la Scripturi, dar care nu ascultă sau nu au o comuniune cu Mântuitorul. Pentru a înțelege acest lucru recomand lecturarea capitolului 5 din Evanghelia după Ioan.

39. Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.

40. Şi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţa!

Aceste 2 versete par să redea puțin ironia caricaturii. Ai Scripturile care vorbesc de Mântuitorul dar Îl ratezi fix pe El. Singura problemă e că în textul biblic avem fariseii, iar în imaginea noastră avem oile, adevărații credincioși.

Pericolul pe care-l sesiza Ionuț prin această postare este acela al idolatrizării Scripturii și al ratării umblării cu Isus. Ucenicul va călători după Învățător. Acest pericol îl sesizează și Andrei și-l taxează ca atare. Doar că nu a fost singurul.

Și de aici s-a trecut la discuția despre canon, autoritatea ultimă în materie de credință, manuscrise și concilii. Ceva nou sub soare? 🙂

Ce am eu de zis?

Scriu aici, că sunt la mine acasă. Pot să scriu un text mai lung și să nu fiu întrerupt de comentarii impertinente.

  1. Caricatura în sine e superbă. Dar și ambiguă. Pentru calviniști, de exemplu (accidental Andrei e calvinist), oile sunt acei credincioși regenerați, care au primit credința odată pentru totdeauna, sunt cele care ascultă glasul Păstorului „prin definiție” și-L urmează, perseverând în har până la sfârșit.
  2. Pericolul pe care-l „sublinia” Ionuț prin această postare a fost recunoscut atât de Andrei, cât și de mine. Și nu doar de noi. Există acel pericol de a  transforma Scriptura în realitate ultimă.
  3. Sunt acele pericole pe care le-a subliniat Andrei. Isus s-a înălțat la ceruri, ne-a trimis un Mângăietor, care le-a adus aminte apostolilor tot ce Isus i-a învățat. Apostolii, apoi părinții apostolici au fost cei care au „păstrat” învățătura sănătoasă și au transmis-o mai departe. Cum mai avem noi astăzi acces la „glasul/cuvântul/învățătura” lui Isus? Cu siguranță, Scriptura e una din modalități. Pentru unii singura.
  4. De unde știm că ceea ce vine de la un pastor, de la Andrei Croitoru, de la Ionuț Popșea, de la Luci Ghiață este din partea lui Dumnezeu? La modul onest, nu prea putem ști. Dar putem ști ce nu vine! Asta pentru că avem depozitarul revelației divine. Aici, Andrei acceptă doar Scriptura. Eu merg pe triada Biserică-Scriptură-Tradiție. Dar nici la mine nu e simplă treaba.
  5. Oul sau găina? Care a fost primul? Scriptura sau Biserica? Depinde ce definești prin Biserică. Ce se poate spune sigur: Scriptura nu a născut Biserica. Biserica a fost născută de Duhul. În Biserică, Duhul a inspirat apostolii, le-a adus aminte de spusele Mântuitorului și aceștia au scris.
  6. Comunitatea de credință este fundamentată pe revelația divină. Dumnezeu se descoperă, iar receptorii primesc revelația sub diferite forme (teofanii, vise, glas din cer, inspirație, vedenii etc). Consemnarea revelației este un dat necesar. Este nevoie ca ea să fie transmisă generațiilor următoare.
  7. „să ştii cum trebuie să te porţi în Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui Viu, Stâlpul şi Temelia adevărului.” [1 Timotei 3:15]

Discuțiile pot continua. Scriptura este Constituția Bisericii? Cine ne spune cum trebuie să trăim? Scriptura? Atunci are ea autoritate. Dar vin alții și întreabă: dar care interpretare a Scripturii are autoritate? Atunci Biserica are autoritate. Dar care Biserică? De unde știm cine face parte din Biserica lui Dumnezeu? Păi…. Și multe alte dileme de genu 🙂

Nu am mai zis nimic de infaibilitate, ineranță. Că nu-i rostu postării…

Caricatura este una cu tâlc și cu explozie întârziată. Ilustrează o realitate tristă, dar transmite și o dihotomie inexistentă: ori Scriptura, ori Isus. Scriptura este depozit de revelație, reflecție și consemnare a gândurilor și faptelor lui Dumnezeu.

„Şi, în adevăr, cine a cunoscut gândul Domnului?” – Romani 11:34

Când Dumnezeu îmi scapă printre degete (2): Ereticul

Mi-am propus o mini-trilogie pentru a descrie traiectoria vieții mele de credință. După ce v-am prezentat Edenul inițial (vezi aici), copilăria și felul în care L-am perceput pe Dumnezeu, astăzi trecem la cotituri. Vă voi creiona pe scurt acele mici detalii care mi-au marcat viața și credința.

Ce e drept, crescând și deschizând ochii, am observat și eu că frații mei dragi nu sunt chiar demni de puși în icoane; aveau și ei luptele lor. Aspirațiile la amvonul puterii, hegemonia unei familii în dauna alteia, importanța numelui în cadrul comunității, bârfa, invidia, certurile și alte mici păcate de genu i-au coborât de pe piedestal. Era greu de conceput discrepanța dintre discursul ținut săptămânal despre bine, dragoste, dedicare și ascultare de Cuvânt cu scânteile și cruciadele lor în cadrul adunării. Dar era o lumea prea complicată pentru a o putea înțelege în zorii adolescenței mele.

Dumnezeu era deasupra tuturor. Era în control. Bătălia era între mine și așteptările Lui. Continue reading “Când Dumnezeu îmi scapă printre degete (2): Ereticul”

Când Dumnezeu îmi scapă printre degete (1): Canonicul

Am fost adus sub soare într-o zi de Sabat evreiesc, 24 iunie 1989. Cu puțin înainte de Revoluție. 6 luni am trăit sub comunism. Nici n-am simțit. Dar poate că acest spirit al revoltării împotriva unui sistem autoritar mi-a virusat și mie ființa. Cine poate ști?

Am fost născut la oraș. Din simplu motiv că în satul natal nu există spital. Cum se zice în popor, sunt un țăran. Din Timiș. Pronia și harul au făcut ca familia mea și bunicii mei să fie creștini, evanghelici. Confesiunea e una mai dinamică: penticostală.

Pe Dumnezeu nu L-am cunoscut la adunare. Continue reading “Când Dumnezeu îmi scapă printre degete (1): Canonicul”

Povestea Scripturii (3): Ruptura

Continuăm astăzi cu un nou capitol din povestea Scripturii. După ce am trecut în revistă necesitatea repovestirii pentru actualitatea post-modernă (vezi aici), am început acest itinerar biblic cu Actul I, cel al creației (vezi aici).

Aș vrea să vă reamintesc 3 aspecte importante din actul anterior:

  1. Dumnezeul lui Israel ne este prezentat ca singurul zeu adevărat, superior tuturor zeilor popoarelor învecinate și suveran peste întreaga creație.
  2. Omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Imago Dei) și este așezat într-un cadru dublu: vocațional (mandatul cultural – stăpânirea creației + lucrarea grădinii) și moral (porunca de a nu consuma din rodul pomului cunoștinței binelui și răului).
  3. Pentru a putea să-și exercite mandatele primește ajutor din partea lui Yahweh; sabatul și soția.

Așadar, de la pustiu, întuneric și golul primordial ajungem la o creație ordonată, armonioasă și plăcută din punct de vedere estetic. Dumnezeu le-a binecuvântat pe toate.

Cum am putea să înțelegem porunca dată de Dumnezeu în privința pomului din mijlocul grădinii? Iată o sugestie: Continue reading “Povestea Scripturii (3): Ruptura”

De ce a trecut găina strada?

Întrebare: „De ce a trecut găina strada?”

Răspuns:

  • Zeno din Elea: „Pentru a demonstra că nu se poate ajunge pe partea cealaltă.”
  • Aristotel: „Este în natura găinilor să treacă străzile.”
  • Newton:
    • 1) Găinile în repaos tind să ramână în repaos. Găinile în mișcare tind să treacă străzile.
    • 2) A fost atrasă de o altă găină care se afla pe partea opusă a străzii.”
  • Heisenberg: „Nu știm cu certitudine pe ce parte a străzii s-a aflat inițial găina, dar știm că s-a mișcat foarte repede.”
  • Einstein: „Suntem siguri că găina a trecut strada? Nu cumva strada a trecut pe sub găină?”

Continue reading “De ce a trecut găina strada?”