Cele 10 Porunci pentru teologi


Vă prezint lista celor 10 porunci adaptată pentru cei pasionați de teologie. David Guretzki este un profesor cu o abordare similară; de la dânsul am preluat poruncile, iar „explicațiile” sunt personale și nițel inspirate din ale lui.

Decalogul teologilor se prezintă astfel:

  1. Să nu ai alți dumnezei în afară de Dumnezeu. Banal, nu? Ca teolog te îndeletnicești cu o grămadă de sub-discipline precum omiletica, greaca, ebraica, exegeza, administrație, hermeneutica, leadership. Acestea cer timp, dedicare, pasiune, entuziasm, responsabilitate. Fii atent în studiul tău. Acestea sunt niște instrumente care te ghidează spre Dumnezeu și te ajută să-L faci de cunoscut altora.
  2. Nu-ți crea un idol dintr-o idee/doctrină/sistem teologic/teolog. E adevărat că fiecare avem anumite afinități, autori preferați, doctrine mai aproape de sufletul nostru, teologi pe care îi considerăm mai brilianți ca alții. Este natural să le dedicăm mai mult timp lor decât altor domenii sau teologi. Dar nu-l transforma pe Jean Calvin, Karl Barth sau N. T. Wright în autoritatea finală. Sunt failibili. Un sfat esențial pentru a evita idolatrizarea unui sistem/idei/doctrine sau a unui teolog …. este să citești și partea „adversă”. Vei vedea corectări binevenite la anumite derapaje sesizate la teologul nostru de suflet.
  3. Nu lua în deșert numele altor sub-discipline! Eu iubesc mai mult disciplinele ce au de a face cu studiul Vechiului Testament decât cele care au de a face cu pastorala. De exemplu. Alții iubesc mai mult limbile clasice și patristica. Alții sunt atrași de pastorală, leadership, administrație. Până aici bine. Dar să nu luăm „în deșert” sub-disciplinele care nu intră în sfera preferințelor noastre. După cum fiecare mădular își are rolul în trupul lui Cristos, tot așa, fiecare disciplină și sub-disciplină își are valoarea ei în demersul studiului teologic.
  4. Adu-ți aminte să-ți odihnești „gândirea teologică critică” în timp ce te închini lui Dumnezeu. Aici întâlnim un pericol evident! Ajungi la slujba din cadrul comunității de credință și începi să analizezi îndemnul fraților, cântarea și mai ales predica rostită; notezi mental fiecare eroare exegetică, ratare hermeneutică sau erori gramaticale. Datorită deprinderilor formate ești ispitit să ratezi esența întâlnirii; închinare și părtășie. Suntem acolo să fim folosiți de Dumnezeu pentru a ne zidi și a ne încuraja în viața de credință. Este bine să fim atenți la posibile derapaje grave…dar să nu facem din asta obiectul prezenței noastre în cadrul slujbelor săptămânale.
  5. Adu-ți aminte de Părinții Bisericii și onorează-i! N-am zis să te închini! Dar merită să ne aplecăm ființa și să-i studiem. Să ne bucurăm de frământările și de realizările lor teologice. Au trăit mai aproape de Cristos. Au avut zbateri și provocări uimitoare. Merită respectul și atenția noastră. Și putem trece dincolo de clasicii Părinți ai Bisericii; teologi clasici, oameni care au muncit și au trudit pentru a reda cât mai clar adevărul esențial al creștinismului.
  6. Să nu-ți ucizi (verbal, retoric, intelectual) oponentul de idei. Da da … cine nu cunoaște ispita aceasta? Datorită diversității de abordări a textului sau a situațiilor eclesiale nu se poate să nu ne trezim cu scântei. Apoi foc. Apoi răni. Să fim înțelepți și să căutăm dialogul constructiv, critica onestă și îndreptarea prin blândețe. Vorba lui Pavel, unde nu suntem pe aceeași frecvență, să ne lumineze Cel de sus. Unde suntem, să ne bucurăm împreună. Și să ne închinăm împreună. Nu să excludem!
  7. Să nu preacurvești cu duhul veacului! Să-l ascultăm pe Pavel: „dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor…” [1 Timotei 4:1]. Ai grijă cu cine te culci noaptea … în mintea ta! 🙂 există tot felul de curente și teologii care mai de care atrăgătoare, sofisticate în estetică dar eronate din punct de vedere logic, istoric, empiric etc. Păzește-te de astfel de ispite și păstrează credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeuna!
  8. Să nu furi ideile …. și timpul altora! Plagiatul e păcat. Furtul e păcat. Ce-a făcut Ponta e impardonabil. Deci, să nu furăm ideile altora și să ni le însușim. Să respectăm munca altora și să le oferim creditul și respectul cuvenit. Dar mai grav de atât, să avem grijă la timpul celor dragi nouă. Studiul teologiei este unul vast și cere enorm de mult timp. Uite așa păcătuim … furând timpul care trebuia dedicat celor dragi, familiei, disciplinelor spirituale etc.
  9. Să nu prezinți strâmb poziția teologică a adversarului! Este necesară o doză de curaj atunci când avem o dezbatere cu un oponent; să-i prezentăm poziția cu fidelitate. Cui nu-i plac scurtăturile? Prezentăm eronat o anumită doctrină/idee/sistem teologic și îl executăm cu ușurință. Există apoi riscul de-a răspunde la foc cu foc; dacă cineva ne-a prezentat poziția noastră într-un mod distorsionat, nu de puține ori recurgem exact la aceeași armă pentru a ne răzbuna. Deci, să spunem adevărul și numai adevărul.
  10. Să nu poftești biblioteca aproapelui! Cui nu îi s-a întâmplat? Să vezi un coleg sau un profesor cu o bibliotecă superbă și să râvnești la ea? Sau să intri într-o cursă neafirmată pentru a-l depăși. Ați auzit comentarii de genu: am mai multe comentarii ca tine … sau … eu am ultima colecție de la ….. sau … am câteva bucăți de la editura cutare etc? Sau admirăm câte articole sau cărți a publicat colegul. Ne ofticăm. Ne considerăm și noi capabili. Și intrăm într-o competiție….fără cunună strălucitoare.

Să ne ajute Dumnezeu să ne păzim mintea și spiritul de orice poate dăuna sănătății duhovnicești!

Decalogue_parchment_by_Jekuthiel_Sofer_1768

Anunțuri

4 gânduri despre „Cele 10 Porunci pentru teologi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s