Sfîntul Maxim Mărturisitorul – 17 capete gnostice


Parcurg cele 200 de capete gnostice ale sfîntului Maxim Mărturisitorul și am ajuns la jumătate din ele; pentru că sunt fabuloase, am selectat 17 din primele 100 pentru a le posta aici.  În paranteză am trecut numărul lor de ordine din lucrarea originală. Sper să vă atragă spre lectura sfîntului Maxim Mărturisitorul.

17 capete gnostice (teologice) din întîia sută:

Dumnezeu este unul, fără de început, necuprins, avînd toată puterea de-a exista. El exclude pe «cînd» şi «cum», întrucît e cu totul inaccesibil şi nu poate fi cuprins de nici una dintre făpturi, prin vreo descoperire fiinţială a Sa. (1)

Începutul (principiul), mijlocul şi sfîrşitul existenţelor este Dumnezeu ca Cel ce le face, dar nu celelalte, prin cîte le numim. Este început, ca Făcător; mijloc, ca Proniator, şi sfîrşit ca Cel ce le circumscrie. Căci „din El, zice, şi prin El şi spre El sunt toate”. (10)

Cel ce şi-a luminat mintea cu înţelesurile dumnezeieşti şi şi-a obişnuit raţiunea să-L laude pe Făcător neîncetat prin cîntări dumnezeieşti, iar simţirea şi-a sfinţit-o prin imagini curate, acela adaugă la bunătatea naturală a „chipului” bunătatea voită a „asemănării” cu Dumnezeu. (13)

Cel ce crede se teme; cel ce se teme se smereşte; cel ce se smereşte se îmblînzeşte, dobîndind deprinderea de a-şi linişti mişcările cele potrivnice firii ale iuţimii şi poftei; cel blînd păzeşte poruncile; iar cel ce păzeşte poruncile se curăţeşte; cel ce s-a curăţit, se luminează; iar cel ce s-a luminat se învredniceşte să se sălăşluiască în cămara tainelor cu Mirele-Cuvîntul. (16)

Cel ce doreşte cunoştinţa pentru a se făli cu ea şi nu o dobîndeşte, să nu pizmuiască pe aproapele, nici să se întristeze, ci să-şi facă pregătirea în vecinătatea ei, precum s-a rînduit; adică să se ostenească întîi cu faptele în trup, spre a pregăti sufletul pentru cunoştinţă. (20)

Înţeleptul, fie că învaţă pe alţii, fie că primeşte învăţătură, vrea să înveţe pe alţii şi să înveţe el însuşi numai cele de folos. Dar cel înţelept numai la părere, şi cînd întreabă şi cînd e întrebat scoate înainte numai lucrurile curioase. (28)

Sufletul nu se poate întinde niciodată după cunoştinţa lui Dumnezeu, dacă nu se va atinge Dumnezeu de el, făcînd pogorămînt, şi nu îl va ridica spre Sine. Căci nu poate străbate mintea omenească atîta cale, încît să ajungă la perceperea vreunei iluminări dumnezeieşti, dacă nu o atrage însuşi Dumnezeu (cît e cu putinţă minţii omeneşti să fie atrasă). Şi nu o luminează cu razele dumnezeieşti. (31)

Tăierea împrejur este lepădarea afecţiunii pătimaşe a sufletului pentru cele ce se nasc şi pier. (40)

Secerişul sufletului raţional este culegerea şi cunoaşterea pricepută a raţiunilor mai duhovniceşti, fie ale virtuţii, fie ale naturii. (42)

Tăierea împrejur a inimii în duh este înlăturarea totală a lucrărilor naturale ale simţirii şi minţii, îndreptate spre cele sensibile şi inteligibile, preface în întregime sufletul şi trupul în ceea ce este mai dumnezeiesc. (46)

Iar datoria bunei lucrări, lăudată de Dumnezeu, şi-o împlineşte cel ce se osteneşte cu trupul să pregătească sufletului podoaba bogată şi felurită a virtuţilor. (58)

Mormîntul Domnului este sau lumea aceasta, sau inima fiecăruia dintre credincioşi; giulgiurile sunt raţiunile lucrurilor, împreună cu modalităţile virtuţilor: iar ştergarul cunoştinţa simplă şi nefelurită a celor inteligibile, împreună cu teologia, cîtă ne este cu putinţă. Prin aceasta ni se face cunoscut mai întîi Cuvîntul, căci fără de acesta înţelegerea Lui cea mai presus de aceasta, ne rămîne necuprinsă. (61)

Bine este a nu îngădui minţii să zăbovească în cele trupeşti şi în patimi. Căci «nu culeg, nici din ciulini smochine», adică din patimi virtuţi, «nici din scaieţi struguri», adică din trup cunoştiinţa care dă bucuria. (73)

Nu ajunge sufletului pentru dobîndirea bucuriei duhovniceşti să-şi supună patimile, dacă nu dobîndeşte virtuţile prin împlinirea poruncilor. «Nu vă bucuraţi că vi se supun dracii», adică lucrările patimilor, «ci că numele voastre au fost scrise în cer», fiind trecute la locul nepătimirii de harul înfierii, dobîndit prin porunci. (77)

Cei ce se ocupă fără pată cu filosofia cea după Dumnezeu află cel mai mare cîştig din ştiinţa ei: să nu-şi mai schimbe aplecarea voii deodată cu lucrurile, ci cu tărie statornică să şi-o potrivească fără şovăire după raţiunile virtuţii. (86)

Legea este umbra Evangheliei; iar Evanghelia este icoana bunurilor viitoare. Cea dintîi opreşte săvîrşirea celor rele; cea de a doua porunceşte faptele cele bune. (90)

Cel ce împlineşte legea prin viaţă şi purtare pune capăt numai urmărilor păcatului, jertfind lui Dumnezeu lucrarea patimilor neraţionale, şi se mulţumeşte cu atîta pentru mîntuire, din pricina prunciei lui duhovniceşti. (94)


Cele 200 de capete gnostice sau teologice ale sfîntului Maxim Mărturisitorul pot fi citite în următoarele lucrări:

Sfîntul Maxim Mărturisitorul – Capete gnostice, editura Herald, 2008 (https://www.edituraherald.ro/carti/capete-gnostice-293-detail#.WmhYH66WbRY)

Filocalia sau culegere din scrierile sfinților părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvîrși – vol II. (http://www.parohiastavanger.no/biblioteca-duhovniceasca/Filocalia/Filocalia-02.pdf)

 

maxim

sursă: http://www.pravoslavie.ru/90255.html

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s